4 (Patru) Factori Cheie de Esec

02 oct. 4 (Patru) Factori Cheie de Esec

Spre deosebire de succes unde, de obicei, ai nevoie de o combinatie, de o anumita structura, cand vine vorba despre esec totul este mult, dar mult mai simplu: poti esua foarte usor si daca se manifesta un (unul) singur factor cheie de esec.

Interesant este si faptul ca foarte adesea in justificarea esecului sunt aduse elemente care tin mai degraba de zona oculta (ghinion, soarta, blesteme, vraji) sau de incalcarea legilor (nu te lasa altii, nu poti sa ai succes legal), cred ca sunteti foarte familiari.

Si chiar mai fascinant este ca majoritatea oamenilor asociaza succesul cu efortul, calitatile si priceperea personale in timp ce, cand vine vorba despre esec dau vina pe altii sau altceva care i-a impiedicat cumva sa aiba succes.

Inainte de a vorbi despre cei 4, cei mai intalniti factori cheie de esec, 2 precizari:

1. Folosim, nu intamplator, singtagma factori cheie de esec, ci pentru ca avem niste elemente (factori) diferite, usor de identificat, cheie, adică au impact foarte mare in ce faci și de esec pentru că, oricare dintre ei, de unul singur, sau in orice combinatie asigura obtinerea esecului.
2. Desi incercam sa le separam si sa le privim diferit, in realitate, atat planul personal cat si cel profesional se comporta la fel si cand vine vorba de esec. Nu conteaza cum spunem esecului: nefericire, neimplinire, despartire, pierdere, accident, concediere, etc, in esenta are aceleasi premise si mod de manifestare.
   Este doar un simplu exercitiu de imaginatie sa gandesti ca o persoana in loc de o echipa/ o firma si invers.

Si acum cei 4 factori cheie de esec:

1. Lipsa obiectivelor
2. Obiective prea multe
3. Lipsa actiunii
4. Procrastinarea si amanarea

Sunt convins ca ii veti considera banali, simpli si foarte usor de inteles. La fel de convins sunt si de faptul ca, majoritatea esecurilor se datoareaza cel putin unuia dintre cele 4 de mai sus.

1. Lipsa obiectivelor

Toate, dar toate cursurile, seminariile, podcasturile, cartile, speech-urile de pe la conferinte vorbesc despre cat de importanta este existenta unui obiectiv sau set de obiective.
Si toti iti povestesc despre cum sunt obiectivele (adica SMART – clasic si OKR – modern, cele doua mai des folosite) si cat de important este sa le ai si sa le atingi. Prea putini insa te pot constientiza de ratiunea si perspectiva care stau in spatele obiectivelor si care adesea, ignorate fiind, duc la conflicte si esecuri.
Ratiunea de a avea obiective este nevoia umana de a avea un sens in viata, de a face ceva cu sens. Nu conteaza nivelul de inteligenta sau educatia, ai nevoie de un sens in ce faci (aici nu discutam de cat de bun este sensul tau vs. sensul meu ci de nevoie amandurora de a avea un sens in ce facem).

Cateva exemple din cariera mea:

• Pune niste muncitori necalificati sa mute o gramada de ceva dintr-o parte in alta a curtii, a doua zi sa o mute la loc si tot asa vreo 4-5 zile. Si dupa aia sa vezi cati dintre muncitori, acesti muncitori necalificati, mai vin la munca.
• Incearca sa ii supraincarci sau sa ii discriminezi pe soferii care lucreaza in logistica si vei obtine repede fluctuatii mari de personal cu costuri greu de anticipat (personal eu refuz achizitiile de la orice magazin din tara sau strainatate care sunt transportate prin 2 curieri, tocmai din cauza acestei fluctuati mari de „soferi” care nu stiu unde sa ajunga, unde sa parcheze, etc si care duc la complicatii si costuri suplimentare pentru mine).
• Vanzatorii sunt o alta categorie care este afectata negativ de tratamentul patronilor si daca in cazul celor tineri telefonul asigura o distragere suficienta, pentru cei care nu sunt fani stat pe telefon este foarte neplacut. Consecinta: vanzari pierdute, clienti pierduti.

Ratiunea de a avea un sens in cine esti si ce faci se deprinde incepand de cand, copil fiind, inveti sa mergi si o dezvolti permanent pana ajungi sa ti le insusesti si sa le plasezi in zona subconstienta. Practic devine o perspectiva foarte sanatoasa asupra ta si a ceea ce faci.

Perspectiva, pentru cei mai putini familiarizati cu ea, este simplu spus, cum intelegem si cum interpretam prin prisma experientelor, trairilor, credintelor si valorilor noastre, ceea ce vedem, auzim, simtim. Si asta ajuta tare mult la stabilirea obiectivelor.

O persoana obisnuita cu tinte de atins, care le si atinge nu are nici un fel de probleme in a-si asuma obiective de orice fel. Simplu si la obiect.
Pe de alta parte, o persoana care nu este obisnuita cu asa ceva, poate asocia un obiectiv cu o impunere, cu un fel de obligatie pe care trebuie sa le accepte si sa le implineasca.

Ca sa ne fie clar, cele doua componente din spatele stabilirii obiectivelor, sunt deopotriva necesar a fi intelese si integrate atat de cel care are nevoie sa stabileasca obiectivele cat si, mai ales de, cel care urmeaza sa faca actiuni si pasi concreti in atingerea lor.

Se poate discuta mult despre ce si cum este important cand stabilesti obiective (eu chiar as introduce acest subiect la interviurile de angajare pentru posturile de coordonare si conducere).

Inainte de merge la urmatorul factor vreau sa lamuresc un dialog care suna cam asa (mai tot timpul il aud): dar eu am obiective; ok, ai obiective, dar ele sunt SMART?
Obiectiv SMART este un pleonasm. Prin definitie obiectivul este SMART. Si invers, daca nu este SMART nu este obiectiv.
Iar principala confuzie vine din definitia obiectivului care este, printre altele, o tinta, un rezultat de atins.

2. Obiective prea multe

Aici devine foarte interesant, obiective prea multe, cine naiba isi pune obiective prea multe. Ei bine, in literatura de specialitate, nu am gasit unanimitate in acest sens: 3 obiective sunt prea multe?, 10, 100? Da, da, nu va mirati, am intalnit o situatie in care conducerea firmei folosea un set de KPI (key performance indicators) cu mai mult de 100 items diferiti.

Ok, eu consider ca orice obiectiv de la 3 in sus, mai mult incurca, decat ajuta. Stiti vorba cu, cine alearga dupa doi iepuri nu prinde niciunul ? Oare cum ar fi sa alerge dupa 3, 5 sau mai multi iepuri?
Si daca suntem tot aici, stiati ca hermina (jderul) urmareste un singur iepure si ii ignora pe toti ceilalti, chiar daca acestia stau pe loc?

In realitate orice obiectiv care nu este asumat de cineva si sustinut de altcineva in mod real, este in plus, este prea mult.

Cat de complicat sau simplu crezi ca este ca la fiecare 3 luni (am intalnit cazuri unde asta se intampla chiar lunar) sa existe o intalnire formala de „monitorizare a indeplinirii obiectivelor”? Si cam cat timp crezi ca dureaza o asemenea intalnire pentru 5 obiective diferite?
Ce se intampla in cazul in care unul dintre obiective are o abatere mare din cauze neprevazute si are nevoie de resurse suplimentare pentru realizarea lui? Cam ce costuri implica tot procesul si fluxul de informatii, documente si decizii pentru stoparea, redefinirea sau alocarea de resurse suplimentare?

Stim ca una dintre cele mai importante actiuni pentru succes este focusul/ concentrarea iar asta se poate intampla in viata de zi cu zi daca ai o tinta precisa pe care o atingi si abia apoi te concentrezi pe alta si tot asa.

Realitatea cruda arata putin diferit: se stabilesc niste obiective (de obicei in foruri de conducere/ sau ganduri in plan personal) care apoi sunt „delegate” unor executanti (sau spre indeplinire personal), dupa care se trece la treaba si orice abatere (si sunt foarte multe) se trateaza simplu si direct: este treaba ta, descurca-te, nu avem resurse suplimentare, trebuie sa gasim (a se citi sa gasesti) o solutie, trebuie sa fim (a se citi sa fi) creativi si agili, mai nou.

In final, as vrea sa va spun ca fiecare om poate face un singur lucru o data. Oare de ce, cand vine vorba de succes (in viata sau in business), omul trebuie sa fie multitasking, desi el se poate ocupa doar de un singur lucru o data.?

3. Lipsa actiunii

Am primit niste obiective noi si trebuie sa le integram si pe ele in sistemul nostru de obiective. Sau am dorinta de a realiza un obicei nou si vreau sa il integrez in rutina mea zilnica. Ok, o facem, dar o sa ne apucam de el imediat ce terminam la ce lucram acum (pai nu cum revenim la factorul cheie nr. 2?).

Cum-necum, nu ne apucam de lucru si asta se traduce intr-o presiune temporala in crestere. Oamenii devin preocupati, prea ocupati, fumeaza din ce in ce mai mult (oare de ce?), pauzele de cafea nu mai sunt pline de glume si rasete, triburile apar si incep sa se manifeste puternic (de dorit se zice, dar nu se tine cont ca tribul are la baza afinitatea si sustinerea reciproca si nu un proiect comun, tribul imparte resursele, triburile se bat pentru resurse, etc) Iar in plan personal suntem supusi unei constante presiuni media si social media, distrasi constant de la ce ne dorim intradevar si facem multe lucruri pe care nu ni le mai amintim la finalul zilei.

Iata cum ajungem intr-o situatie in care mai multe obiective, abateri neprevazute, supraincarcare, etc devin factori blocanti iar obiectivul devine un element de stres si nu de motivare. Si iti dai seama foarte usor de asta daca urmaresti entuziasmul si aderenta la un obiectiv.

Curios este ca, initial obiectivele chiar motivau (mai degraba oamenii priveau obiectivele ca pe oportunitati de dezvoltare) pe cand, de ceva vreme incoace oamenii se feresc de obiective (nu atat prin prisma lipsei de dorinta sau interes, cat mai ales prin consecintele pe care le anticipeaza in cazul unor abateri de la cursul actiunii).

In esenta, lipsa actiunii (chiar nu conteaza din ce cauza) este un puternic si omniprezent factor de esec.

4. Procrastinarea si amanarea

Este diferita de lipsa actiunii, mai degraba este o cauza a lipsei actiunii.

Desi exista o diferenta destul de clara intre cei doi termeni in limbajul cotidian ei sunt adesea alternati sau chiar gresit folositi.
Ambele implica a intarzia o actiune, insa, din motive diferite.

Amanarea este simplist spus, rationala si poate chiar fi privita ca o ierarhizare a actiunilor. De ex. daca ai un accident de masina amani intalnirea catre care te indreptai pentru ca nu mai poti ajunge. Sau amani sa dai un raspuns daca mai astepti o informatie care conteaza.

Procrastinarea este pe de alta parte mai degraba, irationala, emotionala, si presupune a intarzia o actiune din teama de consecinte care provoaca emotii negative, poate depinde de abilitati slabe sau pur si simplu avem niste probleme in gestionarea anumite sarcini.

Indiferent care este cauza intarzierii, cu cat se manifesta mai des si mai puternic cu atat este mai probabil sa ne confruntam cu esecul.

Este simplu si usor de identificat din ce cauze esuam? Un mare DA, insa adeseori am intalnit situatii in care procesul de identificare si indepartare a cauzelor care au produs esecul s-a transformat in vanatoare de vrajitoare, s-a glisat de la problema la persoana, intalnirile au devenit ele insele cauze care provocau esecul.

Sunt convins ca fiecare dintre noi se confrunta in mod curent cu esecuri atat personale cat si profesionale. Cei care au puterea de a separa esecul de autor, problema de persoana merg mai departe si invata cum sa devina din ce in ce mai productivi cu ei insisi dar si in relatiile cu cei din jurul lor.

Iar atat succesul cat si esecul sunt parte din viata noastra, sunt la fel de importante in motivarea noastra si pot contribui deopotriva la crestere sau declin.

De altfel, se spune ca o persoana (un grup sau o companie) are mari sanse de reusita daca trece, cel putin, printr-un succes, printr-un esec si printr-un feedback pentru fiecare. Oare de ce ?