Dilema Specialistului

05 nov. Dilema Specialistului

Ultimii 10 ani de interactiune cu foarte multi oameni din variate categorii socio-profesionale, varste si origine diferite, cu averi mari sau chiar fara averi, mi-a adus in fata o lume care se dezice de ea insasi. Multe persoane sunt sau se simt pierdute, fara directie si fara sens, desi in viata de zi cu zi, aparent sunt foarte bine si fac foarte multe lucruri. Ba chiar sunt unele persoane de succes.

Dintre multele interactiuni pe care le-am avut in trecutul apropiat am remarcat o situatie dezechilibrata la persoanele foarte competente si foarte eficiente pe un anumit domeniu de activitate: eu i-am denumit specialisti. Sunt buni, foarte buni in ceea ce fac insa simt o presiune permanenta din mediu care echivaleaza cu a fi mai bun, a face mai bine, a livra mai rapid si, peste toate astea, a invata lucruri noi, a te specializa in domenii noi ca, nah, AI ne va indeparta de la butoane si atunci, noi ce facem?

Acesti oameni lupta efectiv pentru a deveni mai capabili, mai buni si ce sa vezi, cand incep sa reduca ritmul, viteza, volumul, apar imediat amenintarile (AI este ultima dintre ele).

Iar pentru acesti oameni, pana la o anumita varsta exista varianta “mutarii” la competitori dupa care totul se stinge. Cu bagajul emotional, fizic si mental acumulate in multi ani de stres si presiune continue.

I-am intrebat pe multi dintre ei incotro se indreapta ? Majoritatea (peste 70%) sustin ca se indrepta spre o situatie mai buna.
I-am intrebat daca sunt constienti de costurile implicate ? Cam jumatate au raspuns cinic, firesc ca da, in timp ce altii intuiesc ca sunt costuri pe care nu le vad.
I-am intrebat pana cand cred ca o sa o tina tot asa ? Aici sunt 3 viziuni: cat pot (pana nu mai pot), pana acumulez ceva avere (si aici plaja este de la 200k eur in cont pana la milioane) si in fine cat rezist.
Aproape toti sunt constienti ca vor avea mult de tras dar ca isi vor indeplini obiectivele. Si merg inainte cu programe de lucru prelungite, cu disponibilitate 24/7, cu un ritm ametitor si intens pe care toti incearca sa il mentina cat mai mult posibil. Unii folosesc diverse suplimente, altii stimulatoare, toate cu acelasi scop: inca putin.
Mult trimbitatul work-life balance ajunge sa fie transformat in: fa ce iti place si nu o sa lucrezi nici o zi (dar sa nu stai pe plaja sau la piscina) si apoi in, ce este si prostia asta cu work-life balance? Mai nou munca este integrata in viata ta de zi cu zi.

Si cand crezi ca totul este ok, bum, bubuie ceva care te scoate din ritm, din iluzie si incepi sa iti pui intrebari. Iar raspunsurile sunt diferite de cele pe care ti le doresti. Si intri intr-o dilema: sa renunt la aceasta cursa a perfectiunii sau sa renunt la dorinta de a fi cel mai bun?

Grea dilema pentru cei trecuti de 40 ani, imposibila alegere pentru tinerii de 20 ani. Nu mi-as dori deloc sa fiu in locul lor. Traim vremuri interesante tare.