08 feb. Arta de a gândi limpede – Rolf Dobelli – Recenzie
Arta de a gândi limpede este tradusă în limba română din 2014. Tema principală a cărți este eșecul de a gândi limpede – ceea ce este denumit de către specialiștii în științe cognitive: eroare cognitivă – adică o deviere sistematică de la gândirea logică, cumpătată, rațională.
Noi știm acum că această eroare mai este denumită și distorsiune cognitivă și ne afectează fundamental convingerile și atitudinea conducând în final spre decizii eronate.
Dobelli a făcut, din curiozitate proprie o listă cu aceste distorsiuni așa cum a reușit să obțină informațiile sau rezultate ale unor cercetări și a fost surprins să observe cum, în viața sa, erau prezente multe asemenea greșeli. Când și-a ridicat ochii de la propria sa persoană a observat că foarte mulți oameni din jurul său sunt victime cotidiene ale distorsiunilor cognitive. Așa apare această carte.
Cartea este o colecție de studii și cercetări (științifice sau empirice) dar și exemple (multe) din viață cotidiană despre erorile cognitive. Spre deliciul cititorului fiecare eroare cognitivă are și un nume.
Cartea se poate citi de la început la sfârșit sau pe sărite, ea fiind alcătuită din scurte povestiri de câteva pagini cu foarte puțină, sau deloc, legătură între ele.
Înainte de a prezenta câteva “cazuri” care să va stârnească apetitul, prezint două idei din carte mi-au atras atenția în mod deosebit: 50% din tot ce ne amintim este greșit și, dacă 50 milioane de oameni cred într-o prostie, tot prostie rămâne (eroarea socială, presiunea masei, argumentul mulțimii).
- Harvard nu este cea mai bună universitate din lume în sine. Metodele și practicile folosite nu sunt mult diferite de ale altor universități (nu la fel de faimoase din aceasta lume). Însă prin procesul foarte dur de selecție primesc doar studenți foarte buni care foarte probabil ar reuși indiferent unde ar face studiile. – iluzia valorii.
- La fel în zona comercială, cele mai multe produse nu s-ar vinde dacă reclamele lor nu ar fi realizate cu modele (feminine și masculine).
- FaceBook – distorsiunea confirmării. Indiferent ce cauți vei sfârși prin a primi pe wall ce este conform cu ce citești, la ce dai atenție tu și vei considera asta ca fiind adevărat.
- Iluzia controlului (lift, semafor, chiar și termostate în clădiri mari – care nu sunt conectate la butoane dar îți lasă senzația de control).
- Paradoxul alegerii, cu cât ai mai multe opțiuni cu atât decizi mai greu sau iei decizii iraționale: vezi bărbatul care are “o infinitate” de opțiuni și alege doar după un singur criteriu: atractivitatea fizică, sau o femeie care vreau să își cumpere o bluză și după mai multe ore de probe alege una roz, simplă.
- Efectul posesiei (de dotă). Imediat ce intrăm în posesia unui bun, obiect, considerăm automat că are o valoare mai mare.
Este o carte foarte utilă de citit din când în când întrucât exemplifică foarte frumos conceptul de eroare cognitivă iar noi avem implicit activată uitarea.
Rolf Dobelli născut în 1966, este elvețian, doctor in economie.
Este prezentator tv, scriitor, antreprenor și co-fondator de organizații cu aspirații foarte largi (getAbstract – o uriașă bibliotecă online cu rezumate https://www.getabstract.com/en/benefits; World Minds care își propune să creeze punți de legătură și colaborare între oamenii de știință, cei de afaceri și comunitățile culturale https://www.worldminds.com/).
Încă din anul 2000 își exprimă insatisfacția față de tendința de acaparare a lumii de către oamenii de afaceri și în acest fel polarizarea ei.
No Comments