Cercul Vicios (sau Path Your Future invers)

05 aug. Cercul Vicios (sau Path Your Future invers)

Pornind de la alegoria peșterii a lui Platon m-am uitat puțin în jur să văd de ce suntem tributari acestei mentalități. Și am descoperit că există o mulțime de idei, concepte, teorii, practici și mai ales obiceiuri care ne pun pe traiectorii greșite.

Alegoria peșterii, cercul vicios, traumele copilăriei, sărăcia, chiar și karma (da karma, concept pe care eu încă îl îndrăgesc teribil de nesănătos pentru mine) ne pun în fața unei provocări foarte, foarte grele: suntem defecți și nu prea avem ce face. Iar aici intervine disonanța cognitivă. Dacă suntem defecți înseamnă că putem face ceva, iar dacă nu avem ce face, atunci înseamnă că așa trebuie să fim (e că în povestea aia greșită cu o problemă care nu are decât o soluție, care în fapt nu mai este o problemă dacă are doar o singură soluție).

E adevărat că mulți încearcă să “își găsească un rost în lume”, adică să facă și ei un ban cinstit, nu cu ei am eu de vorbit aici, ci cu restul, cei care cred că, dacă au o problemă atunci trebuie să meargă la cineva să le dea o soluție/ o pastilă. Și acolo află: că este ceva vechi, din alte timpuri, sau din copilărie, sau din inconștient pe care musai să îl scoți la lumină, să îl îmbrățișezi și să te faci superman.

Dar să revenim. Dilema noastră este foarte, foarte simplă: dacă acceptăm că suntem defecți, atunci este necesară o reparație iar dacă nu avem ce face (noi înșine), atunci nu suntem defecți. Logica ne spune că, dacă nu suntem defecți și totuși avem impresia asta, sau credem sau ne comportăm ca atare, atunci înseamnă că suntem manipulați. Iar aici, da, aici este buba !

Când suntem defecți trebuie să acceptăm și că suntem ca niște mecanisme, iar un mecanism se poate deregla sau defecta și atunci trebuie reglat/ reparat. Iar reparația trebuie făcută de un mecanic. În cazul unor dereglări fizice mergem la vraci, bunici, medici sau doamne ajută (adică la preot). Care fie ne ajută fie fac tot ce pot. Dar, în toate situațiile, fiecare ne dă un remediu imediat însoțit mai mereu și de niște sfaturi de viață: nu mai bea, nu mai fuma, nu mai huli, nu mai sudui, nu mai… Sau mai modern, bea cu moderație, fumează mai puțin, mănâncă nesărat sau cel târziu la ora 8, etc. E plină piața de sfaturi, metode, hapuri și instrumente de vindecare, echilibrare, ce să mai, trai pe vatrai. Și tot apar, nene.
Și ce să vezi, oamenii tot se îmbolnăvesc, remediile sunt temporare sau limitate, sur pur și simplu nu funcționează.

Apoi începem să ne confrutam cu dereglări psiho-emoționale. Și astea, ale naibii, sunt din ce în ce mai prezente odată cu creșterea nivelului de trai și a bunăstării. Și devin din ce în ce mai grave și mai “impactante” asupra stării de bine. Ca și cum, eram bine mersi, ne mergea bine, trăiam bine, aveam de toate, și pac! dintr-o dată nu mai este ok, nu mai ne simțim bine, încep să ne doară sufletul și mintea. Și începem nene să suferim, să ne certăm, să ne însingurăm, etc și altele și pe urmă citim, ascultăm și mergem pe la alți vraci, bunici, medici, sau doamne ajută, adică pe la aceeași Mărie dar cu altă pălărie: fito-, bioenergo-, psiho- terapeuți, consilieri (din ăsta sunt și eu), coachi (și din ăsta sunt), mentori (chiar și din ăsta mai sunt) sau duhovnici.
Ideea este aceeași doar manifestarea este diferită.

Ce vreau să mai zic este că, fiecare în parte, și vindecătorii și bolnavii, au dreptate, dar metodele și credințele lor nu se întâlnesc decât rareori. Și ăsta este motivul pentru care atâtea persoane, chiar dacă apelează la ajutor extern, trec de la un nivel de suferință la altul, de un vindecător la altul și de la un defect la altul.
Exact ca un șoarece aflat în fugă pe o roată.

Epuizarea și în final colapsul sunt consecințele firești ale acestui proces care din păcate este lung dar cu un rezultat previzibil.

Să ne înțelegem, mulți oameni sunt de ispravă și mulți “pacienți” se vindecă. Însă nu este un proces repetabil și replicabil la orice, oricine și oricât ceea ce duce procesul într-o fel de magie, de măiestrie care îi implică pe amândoi (vindecător și bolnav).

Soluția,  simplă cum o înțeleg eu: abordarea holistică din interior spre exterior. Cunoaște-te pe tine, acceptă-te așa cum ești, caută sprijin și ajutor însă integrează-le în tine, în personalitatea ta, în viața ta cotidiană. Nu le lua ca pe pastile căci acelea au multe efecte secundare pe care nici măcar nu dorim să le știm (chiar, tu citești prospectul unui medicament?)

Și încă ceva, uită-te atent la cine îți dă “sfaturi” și “sprijin”. Altfel ești în carusel.