22 iul. Gheto-ul
Auzi des, nu am timp, sunt foarte ocupat, am foarte multă treabă, am multe pe cap? Vezi pe stradă oameni triști, abătuți și aplecați, cu lentoare în mers și în mișcări? Auzi și vezi oameni care susțin că alții fură, mint, înșeală sau sunt necinstiți?
Ești bombardat cu reclame la vacanțe exotice la care visezi ani mulți până poți merge acolo? Vezi multe reclame la suplimente și medicamente miraculoase care “aproape, te fac” supraom? Auzi frecvent despre încălcări ale legii, divorțuri, sau măcar certuri în “familii bogate”?
Ești paranoic și negativist (glumesc, așa ar spune guruleții).
Ei bine, este doar o manifestare a multiplelor fațete ale luptei fiecăruia cu, ce altceva, soarta.
Iar pentru mulți, chiar foarte mulți dintre noi, soarta pare a fi crudă și nedreaptă. Auzisem nu demult, pe cineva care spunea că, Dumnezeu este bun și drept. Doar că nu în același timp. Pentru unii este bun iar pentru alții drept.
Cum altfel am putea interpreta lipsa unui trai decent, a resurselor pentru nevoi de bază, a drepturilor pentru multe minorități și categorii suferinde din populație. Cum am putea înțelege desele plângeri ale oamenilor bogați că statul le pune tot felul de taxe și bariere în calea unui trai mai bun.
Cum ne-am putea pregăti să supraviețuim (despre un trai bun ce să mai zic) într-o lume în care omul ajunge să devină o resursă dispensabilă?
Da, da, omul devine resursă dispensabilă, ba chiar, pentru mulți dintre antreprenori și oameni de afaceri este deja resursă dispensabilă. Fie că vorbim de imigranți, de aplicații AI, de chatgpt sau de roboți, oamenii devin din ce în ce mai ușor de înlocuit. (auzim din ce în ce mai des de reducerea cheltuielilor prin concedieri masive).
Pe de altă parte, oamenii se confruntă cu lipsuri din ce în ce mai mari și mai frecvente. Un cost în creștere al vieții, un preț mare, chiar foarte mare pe alocuri, pentru apartamente (mici) și case (la periferia orașelor). Un bombardament constant pe social media cu vacanțe, mașini, haine, telefoane și bijuterii ale “prietenilor” virtuali (pentru care, fie vorba între noi, aceste postări sunt excepții în viața lor).
Din toate părțile ne sunt umflate așteptările, mai toți ne arată doar partea bună a vieții lor (și asta nu este mai mult de 10-20% din realitate), simțim o presiune socială să fim și noi acolo, chiar dacă resursele și puterile noastre sunt limitate. Și adeseori, atunci cînd reușim să imităm, nici nu ne place, dar nah, am fost și eu acolo, dau și eu check-in, pun și eu status feeling great/ happy….
Iar toate astea ne împing spre o limită, spre o zonă a durerii, spre un ghetou: fizic, mental, emoțional.
Cei cu care fac mentoring și consiliere sunt oameni cărora, deși aparent nu le-ar lipsi nimic pentru un trai bun, sau măcar decent, dau dovadă că ceva nu li se potrivește. Ca și cum s-ar simți într-o cămașă care nu este a lor. Ceva indefinit îi face să simtă lipsă, durere, tristețe și uneori o lipsă de sens și direcție.
Cumva, au reușit să intre într-un ghetou din care nu mai știu cum să iasă. Chiar dacă stau în fața ușii și intuiesc că pe acolo ar fi ieșirea, se întreabă: și dacă ies ce o să pățesc? Cine o să mai fiu? O să mai am prieteni? Nu cumva o să rămân singur?
Și așa, întocmai ca cei care trăiesc o vreme îndelungată în ghetouri, nu mai vor să iasă de acolo toată viața, trăind o viață agitată, fragmentată și plină de îndoieli, cu o ceață densă pe ochi, minte și suflet, risipită din când în când, de o mașină nouă, de o vacanță exotică, de un party retro, de o relație intensă și scurtă.
Tic-tac, tic-tac, tic-tac, tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii….
No Comments