ROI – Return on Investments

ROI, leverage, options, EBIDTA, marjă, șamd sunt termeni tehnici utilizați în business și coborâți abrupt în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți.

Return on Investments (ROI) este unul dintre cele mai uzitate și, în același timp, prost înțelese concepte de business. El vine din zona financiară și se referă la raportul dintre profitul obținut și suma de bani cheltuită pentru obținerea lui.

În principiu este un instrument de investiții, adică ceva care se referă la viitor și nu are un orizont precis de timp sau de nivel. Cu toate acestea, adeseori mă întâlnesc cu aprecieri de genul: investiția nu a fost profitabilă, am obținut prea puțin, nu merită, ROI-ul nu este bun și tot așa.
Aceste afirmații nu au legătură cu realitatea ci doar cu niște așteptări pe care orice „investitor” le dorește a fi reale.

Când spun nu merită pentru că ROI-ul nu este bun, mă refer la faptul că, istoric, statistic, profitul obținut nu este pe măsura așteptărilor mele sau, cum spun specialiștii, ROI-ul altor investiții este mai bun.

Când apreciez că investiția nu este profitabilă ar trebui să înțeleg că nu obțin nici un profit, dar de fapt adeseori aprecierea este de profit „prea” mic.

Simplificând, orice cheltuială cu scopul obținerii unui rezultat într-un orizont de timp mai îndepărtat se numește investiție. Adică, dacă cumpăr un kilogram de cartofi să fac niște piure nu se numește investiție. Dacă însă plantez niște porumb pe o tarla, sau cumpăr o mașină de ambalat cartofi, atunci sper să obțin un profit.

Și mai este ceva: este calitatea de proprietar asupra investiției tale, calitate care presupune niște acțiuni și activități clare dintre care cea mai evidentă este decizia ta ca să se întâmple anumite lucruri. Practic, când ești proprietar (chiar și într-o anumită măsură mică) ai dreptul și obligația de a lua decizii în privința investiției tale.

Care va să zică, investesc în ceva, că să obțin un profit într-un termen estimat. Acest activitate presupune niște analize și calcule pe care, din cauza complexității foarte mari a vieții economice nu mai le facem noi ci ce le fac alții: specialiștii în investiții, brokerii, analiștii bancari și tot așa.

Cu alte cuvinte, se decuplează investitorul de investiție și apar intermediari care ne spun cum și ce să facem. Și asta se complică din ce în ce mai tare pe măsură ce instrumentele de investiție se diversifică.

Nu mai cumpărăm acțiuni la o companie pentru că nu mai avem acces direct ci printr-un instrument de trading, al unui broker, în anumite condiții. Iar statutul de investitor se decuplează de cel de proprietar în fapt; ești deținătorul unei fracții, dintr-o acțiune virtuală, la un broker care face tranzacțiile pentru tine.

Practic ceea ce face cineva cu 100 lei/ lună nu se numește investiție, iar persoana nu este investitor însă nah, ce să-i faci, să-i spui mini-, micro- sau nano- investitor nu prea sună bine și nu prea s-ar înghesui lumea la a fi investitor. Dar dacă este INVESTITOR, atunci da, suntem și noi ca Buffet, Muffet, Kaket și deținem și noi MERE, ALUNE și TESLE numai bune de laudă în cercul nostru de prieteni pe social media: uite bă fraierica ce diștept sunt ieu, am acțiuni, sunt propitar la marile companii ale lumii. Ce crezi băi, sărăkie că eu pierd vremea ca tine ???!!! Și pe urmă se duce și mai pune 10 l de motorină că nu mai are bani de cheltuit, a investit în ACȚIUNI. Este ACȚIONAR. Nu mai are timp de prostii, cum ar fi să mai și trăiască viața și să nu mai speculeze prostia.

Această evoluție ne îndepărtează de relația directă cu investiția noastră și ne pune în competiție directă cu alte investiții. De aici și retorica unei investiții care nu merită sau merită, a unui ROI mic, sau a unei investiții neprofitabile.

Și de aici avem două mari perspective.

Investitorul care devine practic oricine și cu orice sumă care, prin intermediul unor platforme transmite mesaje „investițiilor” lor: dacă investiția merge bine mai cumpărăm acțiuni, dacă nu, le vindem. Iar cei care gestionează investiția „trebuie” să facă pe dreaku-n patru să mulțumească investitorii. ACUM !

A două mare perspectivă ține de însăși mentalitatea de investitor. Practic, cu aceste sfaturi multe, multe, multe și aceste analize deștepte, deștepte, deștepte, se creează o presiune de a deveni investitor. Și uite așa, orice om care cheltuie 100 lei să cumpere 0.001% dintr-o acțiune la o companie devine investitor. Uite domle, am investit.

Ce nu ne spune nimeni este că, în orice investiție unii câștigă și alții pierd. Adică unii cumpără acțiuni care cresc iar alții care scad. Vorba comerțului: pierzi, câștigi, negustor te numești.

Bun, poate că vi s-a părut cam greu de înțeles dar în esență sunt 3 lucruri de luat în calcul:

1.      Dacă te hotărăști să investești nu uita că poți și pierde (mult sau foarte mult, ba chiar tot).

2.      Dacă alții câștigă mai bine decât tine, nu te supăra. Totul este ciclic.

3.      Dacă îi lași pe alții să decidă în locul tău, asta este.

Și mai este ceva: dacă vrei să devii investitor, atunci trebuie să faci și să cheltui resurse care îți permit să fii numit astfel. Și nu uita: responsabilitatea este întotdeauna a ta !!! Intotdeauna vei primi un disclaimer (investiția în acțiuni este riscantă) sau nu poți accesa anumite informații sau acțiuni dacă nu dai click pe accept termeni și condiții (puse pe zeci sau sute de pagini cu un limbaj tehnic greu accesibil omului obișnuit) sau etc și altele.

Fii investitor dar simplifică, simplifică, simplifică !!!