05 aug. Cât de Autentic Ești ?
Astăzi câteva gânduri despre cum am ajuns să nu mai fim, dar să ne dorim și chiar să pretindem autenticitate. Cum și de ce, inteligența artificială este rezultatul dorințelor noastre, chiar dacă o blamăm atât. De la nu contează cât de lung am părul, important e cum și când gândesc, am ajuns la nu contează ce și cum sunt, important e cum mă simt acum.
Minciuna, evitarea adevărului, măștile, fake news și mai nou, inteligența artificială se alătură unor încercări timide, dar repetate ale noastre de a mistifica realitatea. Minte-mă frumos este un slogan întâlnit deseori în „literatura” motivațională însă contextul prezent ne aduce într-o ipostază foarte provocatoare, anume ce alegem să fim, cum alegem să ne manifestăm mai departe.
Nu o să va indic ce și cum să alegeți, dar o să va spun că, în următorii ani, cea mai mare provocare a umanității, adica si a ta, devine autenticitatea.
Tik-tok, insta, injecțiile cu hialuron, tatuajele, piercing-urile, politically corect, viciile, substanțele, manipulările sunt tot atâtea ocazii în care mulți oameni își alterează realitatea într-o încercare de a ieși din mulțime, de a se individualiza, de a se remarca cum altfel, socand prin apariția fizică sau tratamentele aplicate corpului, de a se simți bine. Astea vizibile doar.
Recunosc că inițial am privit această situație ca pe o modă (și am văzut câteva episoade trecătoare în viața mea) însă încep să realizez că este prea departe de a fi o modă, devine un mod de a trăi.
Buze de rață, tatuaje pe suprafețe mari, piercing-uri multe, pantalonii de trening și hanoracul omiprezente, haine de “firmă” pe care le poți citi de la mare distanță, muzică tare ascultată la telefonul ținut în palmă la juma’ de metru de față, încep să fie cotidiene indiferent de mediul prin care te învârți. Să nu mai vorbim despre “operațiile pe creier” executate cu atâta aplomb de armata de psihoterapeuți care până mai ieri erau vânzători, avocați, contabili, postaci, șamd.
Ok, ok, există și insule de liniște și normalitate, însă ele doar asta sunt: insule. Iar cireașa de pe tort este inteligența artificială.
Chiar dacă este încă în faza incipientă și comportă multe discuții, rapiditatea cu care se răspândește și naște controverse este atât de mare încât mi-e greu să accept că situația va rămâne fără consecințe serioase asupra noastră. Și dacă în bună parte aceste consecințe sunt efectul unor manifestări ale zonelor noastre de confort, încet încet, apar situații cel puțin ciudate: roboți telefonici care sunt foarte apropiați de operatori umani, aplicații care îți propun clonarea unor persoane reale și realizarea unor filme cu acestea, aplicații de sport, relaxare, alimentație sau chiar de vacanță care “știu” mai bine decât ține ce îți trebuie să te simți bine. În particular, acest eseu este consecința unor experiențe personale din ultimul an.
În tot acest iureș al presiunii socio-economice de adoptare sau măcar acceptare a așa ziselor aplicații de inteligent artificială, curând vom ajunge să ne întrebăm dacă persoana pe care o vedem, sau o auzim este reală și autentică, și, de cele mai multe ori, sub presiune, vom admite că da, chiar dacă habar nu vom avea.
Să nu mai vorbim de zona politică și administrativă unde cei “aleși”, care ne conduc, și care în realitate ar trebui să ne reprezinte interesele, ne transmit mesaje pe facebook sau twitter/X. În particular, am întâlnit “oameni de top” (financiar, politic, universitar) care nu aveau habar cum se folosesc platformele de social media dar postează cu regularitate.
Să nu fim răi, există multe aplicații care vin să ușureze viața multor oameni (izolați, sau cu nevoi speciale) sau care, odată implementate vor aduce plusuri evidente. De exemplu, analizele statistice, conducerea mașinilor, învățarea, diagnosticarea multor afecțiuni, domeniul juridic, prevenirea anumitor fenomene meteo, securitatea și siguranța bunurilor și a clădirilor, monitorizarea unor parametri de sănătate și tot așa, doar imaginația este limita aplicațiilor care ar putea veni în întâmpinarea unor nevoi umane.
Dar ca orice mașinărie, va avea o limită de înțelegere a naturii umane, limită care este cel mai des invocată când vine vorba de conflict.
Căci, la ce bun să mergi la o petrecere dacă ai interdicție medicală la alcool iar robotul știe și refuză să îți dea să bei? La ce bun să vrei să mănânci o friptură dar ai limitare la proteina animală? Cum te vei împăca cu o aplicație de AI care refuză și îți dea acces la tv sau internet dacă nu faci 30 min de mișcare recomandată? Care mai este interesul într-un flirt când nu poți manipula complimentele? Sau, doamne ferește să te întâlnești cu șefu’ care te întrebă cum ți se pare fața lui și în loc să ii spui, șefu’, astăzi aveți o mină interesantă, i-o trântești: parcă te-a lovit trenul.
Care va să zică, autenticitatea devine o rara avis, nu că până acum eram noi foarte deschiși și sinceri unii cu alții si grație AI; însă abia de acum vom înțelege ce înseamnă să ne dorim și mai ales să avem contacte și relații autentice, adevărate.
Eu zic să nu ne plângem de ce vom trăi, pentru că este efectul direct al dorinței noastre de a fi peste tot, dar nicăieri, prezenți dar navigând pe internet, implicați (de la tastatură) dar absenți fizic, cu dorința de fi și a simți dar folosind clișee și limbaj de lemn (te pup, pa, pa; cu drag, cu drag, spune că te ascult, ai dreptate, dar), conectați permanent, dar ascunși (să nu ne vadă alții, care alții sunt din grupul nostru de whatspp, prietenii de facebook, urmaritorii de insta, membrii comunității), cu telefoane mobile verificare la fiecare minut, dar la care nu răspundem sau nu sunăm înapoi, sa avem tot timpul dreptate si sa fim aplaudatț indiferent de facem, și tot așa. Oare la ce bun să ne dorim să avem toate astea?
Și uite așa, de la asta este părerea ta, hai să cădem de acord că nu suntem de acord, așa crezi tu, ăsta este adevărul tău, ajungem încet, încet, chiar cu implicarea noastră largă la, nu mai contează ce se întâmplă pentru că tu vei primi, vei interacționa doar cu “adevărul tău”.
Iar din această perspectivă, tribul, ca formă curentă de spălare pe creier, devine vehiculul prin care alunecăm încet în uitarea adevărului. Adică vom fi cu toții preafericiți, dar lipsiți de duh.
No Comments